Posts Tagged ‘iarba verde’

Pe dealurile copilariei mele

21 June 2011

O saptamana de concediu, la casa bunicilor, cu mamaie, pe dealurile copilariei mele!

Am sufletul extra plin de mirosurile campului, de zumzait de gaze si de copilarie! Cine a zis ca la tara e liniste? Cat am stat in iarba se vorbeau atatea limbi in jurul meu, si atatia fluturi cantau vara…

Am cules cimbrisor, o planta de ceai foarte frumos mirositoare, am cercetat iarba dupa fragi si am sarbatorit cu zambet fiecare prada! Am fost sus, in varf, deasupra a toate si a tot, cu amintirile mele in brate si cu ochi in cer! Ce ani frumosi am avut acolo! Si ce bogata sunt acum!

Dar, mamaie m-a invatat mereu sa impart đŸ™‚ cu alti copii, tot ce am mai bun! Asa ca impart cu voi bucuria mea đŸ™‚

 

Flori de camp - prin iarba si pe panza

Advertisements

Retrospectiva – curatenia de primavara la tara

27 April 2011

V-am promis cateva detalii vizuale despre cum mi-am petrecut zilele din Saptamana Patimilor la tara. Am reusit in patru zile cam tot ce mi-am propus si ceva in plus.

Am inceput cu taiatul vitei de vie – cam 200 de butuci. In pauze am sapat gradina de zarzavat, am plantat ceapa si usturoi, rasaduri de castraveti, ardei si rosii, am taiat tulpinile tufanelelor uscate de asta toamna, trandafirii si lastarii mici de liliac. Am facut poze, m-am jucat cu pisica vecinilor si am respirat verde đŸ™‚

Cand s-a scurs timpul, am pus foarfeca jos, am curatat curtea, am stivuit vitele taiate si mai aveam inca vreo 30 de butuci de vita de taiat. Din pacate, alternanta activitatilor a facut sa nu termin toata via, dar daca nu as fi avut pauzele de taiat cred ca ma alegeam cu niste bataturi serioase  in palma de la foarfeca.

Concluzia : ma descurc mai bine cu foarfeca de croitorie:)

Va las cu florile, cerul senin si iarba verde de acasa!

Primavara la tara

Propunere pentru masa de Paste

21 April 2011

Singurele doua obiecte pregatite inaintea acestor sarbatori (pentru a fi daruite) sunt cele din fotografia urmatoare. Este vorba despre o husa  brodata manual pentru sticla de vin si un cosulet pentru oua sau cozonac.

Parca in fiecare an de Paste, in livada bunicilor mei,  gasesc iarba verde, papadii inflorite si cer senin. Aceasta este legatura dintre culorile materialelor alese.

Va povestesc dupa sarbatori cum a fost la taiatul viei si promit sa ilustrez in imagini graitoare. Am luat cu mine multa energie si mult soare si va doresc si voua sa petreceti timp frumos si luminos de Paste!

Cu drag,

Dana

Set decorativ pentru masa de Paste


%d bloggers like this: