Posts Tagged ‘cadou casa noua’

Saculet de vacanta

17 July 2011

O zi mare! Aniversarea prietenei mele bune! Un cadou personalizat, bineinteles.

O fetita brodata manual, mirosind un buchet de lalele culese chiar de ea din gradina in care se afla. (designer print)

Cadoul reprezinta un saculet cochet pentru nevoile noastre de zi cu zi sau de concediu. Serveste la pastrarea si plimbarea lucrurilor noastre delicate. Fie ca ducem in el lenjeria de dantela si matase, fie ca protejam esarfele sau tinem maruntisurile agatate de usa baii, saculetul  este un obiect folositor si feminin in acelasi timp.

Il puteti comanda pentru voi sau prietenle voastre! Aniversare, ca in cazul meu, mutare in casa noua sau achizitonarea unei nou set de lenjerie sunt cateva idei care sper sa va ajute 🙂

Dimensiuni : inaltime 34 cm, latime 26 cm

Despre unele modele disponibile si alte detalii puteti citi aici 

Materiale:  fata bumbac 100%, medalion central brodat manual pe baza de bumbac, dos batist (bumbac 100% ), dantela bumbac, panglica patratele sintetica.

panou frontal cu broderie manuala

Putin sifonat dupa impachetarea cadoului 🙂

inca o zi senina :)

14 July 2011

Si am desenat, si am decupat! Am lipit si am cusut! Am pictat si am inramat!

Apoi am admirat! si va arat si voua primul meu tablou textil ( in ordinea executiei, nu a postarii pe blog). Acesta a fost gata pentru 1 iunie, ziua copilului.

Mi-e tare drag. Il recomand pentru un perete primitor de la intrarea casei, dormitor sau camera copilului. Poate fi in acelasi timp un cadou minunat de casa noua sau botez 🙂  

O colega se muta in strainatate sau  la un alt loc de munca ?

Fiti creativi si iesiti din tiparele cadourilor clasice! Faceti o surpriza placuta cuiva drag 🙂

Sunt cateva idei, dar nici nu cred ca aveti nevoie de atatea motive pentru a darui !

Dimensiuni 25 cm latime cu 31 cm inaltime. Rama IKEA 18/24. Unicat

Pret 70 ron

 

Inimioara primitoare – cel dintai tutorial

21 June 2011

Si uite asa am scris primul meu tutorial, in exclusivitate pentru Revista Atelierul, o revista care se implica activ si constructiv in crearea unei imagini pozitive si dezvoltarea handmade-ului de calitate din Romania zilelor noastre.

Inimioara primitoare – Revista Atelierul  Rasfoiti revista! Veti gasi multe tutoriale tentante si simple si o multime de artizani si tineri designeri romani talentati!

Redau mai jos tutorialul si declar astfel deschisa sectiunea “Cum se face” a blogului meu! Va invit sa va incercati indemanarea si rabdarea!

Sunt aici pentru intrebari despre propriile proiecte si va ajut cu placere 🙂

Din fericire, se întâmplă în fiecare an! Sunt invitată de familia bunei mele prietene sub aceeași boltă de vie undeva într-un frumos loc din București. Depănăm aminitiri, râdem și ne bucurăm de liniște și verdeață.

Printre trandafiri și lampadare, m-am gândit să le așez o inimă, cusută de mine, o idee desprinsă parcă din sufletul lor mereu primitor, un deco-obiect care va întări prin mesajul lui, bucuria de oaspeți a gazdelor!

Înainte de a construi inima, am ales culorile într-o cromatică aparte: roz, portocaliu, galben. Apoi am creat tiparul pe o pagină A4, îndoind pagina pe lungime în două părți egale, am desenat o jumătate de inimă, am decupat, am desfăcut foaia și am așezat-o ca bază de construcție (tipar, vezi mai jos).

Alegerea materialelor a fost relativ simplă, știind de la bun început ce urmează să fac. Așa că am ales patru bucăți de material din bumbac integral, cu textură apropiată și imprimeuri vii.

Tăiem din fiecare material câte două bucăți de aceeași dimensiune. În total, avem nevoie de patru bucăți pentru o față a inimii și patru bucăți pentru cea de-a doua față. Avem grijă ca, prin adunarea lățimilor celor patru bucăți ale fiecărei fețe minus rezervele de coasere, să avem înălțimea tiparului.

Ambele fețe ale inimii se formează prin coaserea materialelor alese în aceeași ordine. Astfel am cusut mai întâi prima față îmbinând pe rând bucățile tăiate din fiecare material, apoi cea de-a doua față. Le-am călcat pe fiecare, iar la final am suprapus cele două fețe având grijă ca liniile de îmbinare a materialelor să pice unele pe altele. E adevărat că m-am folosit de bolduri, dar îmbinarea trebuie să fie perfectă.

Am suprapus tiparul inimii și am copiat cu pixul. Putem face copierea și cu cretă de croitorie, în funcție de contrastul cu materialele alese. Apoi coasem cele două fețe suprapuse, având ca reper linia trasată pe material.

În pregătirea dosului pentru întoarcerea pe față, îndepărtăm surplusul de material tăind la aproximativ 0.5 cm de cusătură, crestăm cu foarfeca rezerva de material rămasă dincolo de cusătură și descoasem pe una din fețele inimii o porțiune din centrul liniei de îmbinare a două bucăți de material prin care vom întoarce inima pe față cu ajutorul unui creion. Apoi călcăm cu fierul de călcat.

Acum ne rămâne să umplem cu puf siliconic inima și să o decorăm. Puful siliconic este o umplutură pentru perne și se găsește și în pernele din comerț. Porțiunea rămasă deschisă pe spatele inimii o coasem cu mâna după umplerea ei.

Eu am ales să o decorez printr-o broderie manuală liberă cu mesajul “Bine ați venit!” Am lucrat pe inima deja umplută și închisă. Nu știu cum am reușit mi s-a părut simplu. Dar, dacă sunteți la primul exercițiu de acest fel, poate ar fi mai bine să încercați brodarea inimii pe una din fețe înainte de coaserea fețelor sau înlocuirea broderiei cu nasturi sau mărgeluțe. Folosiți ațe de culori diferite, în contrast cu materialele pe care brodați pentru o mai bună vizibilitate a mesajului!

Pentru că mi-am dorit un deco-obiect plin de culoare și energie, am ales și accesoriile pe măsură: o panglica în pătrățele vesele și doi nasturi nebuni, pentru sistemul de agățat.

Am tăiat o bucată de panglică și am fixat pe rând fiecare capăt al ei pe una din extremitățile superioare ale inimii. Am cusut nasturele peste panglică, trecând acul prin ambele fețe ale inimii. Poziționăm acul în spatele inimii și înțepăm în această ordine: fețele inimii, panglică și nasture. Întoarcem de câteva ori, tăiem ața și înnodăm tot pe spatele inimii astfel încât toate ațele să rămână pe spate.

Vorbăreață și colorată, inima e un accesoriu binevenit pentru casă. Ea poate decora grădina, poarta, fereastra sau camera de zi. Gazdele au agățăt-o de bolta pentru a primi musafirii de peste vară, sperând la toamnă pentru un vin bun!

Aștept cu plăcere comentarii, întrebări și pozele inimioarelor lucrate de voi!

Cu drag,

Dana Cernat – Idei Cusute


Pernute pentru ace

18 March 2011

Eu am o multime de ace de cusut si cu gamalie si veti spune probabil ca pot justifica prezenta unui asemenea obiect pe masa.

Dar cred ca in fiecare casa trebuie sa existe macar cateva ace si cateva papiote pentru situatiile de urgenta carora trebuie sa le facem fata. Se intampla frecvent sa ramanem fara nasturi la camasa sau sa se desprinda un tiv. E bine sa reparam problema de cum apare!

Pentru a nu duce grija acelor si a nu le uita  aruncate pe te miri unde ca apoi sa ne intepam, va propun  pastrarea lor intr-o pernuta speciala, lucrata manual prin combinarea unor bucati potrivite de material din bumbac si umpluta cu puf siliconic. E vesela si se poate potrivi in orice sertar, vitrina sau pe pervaz!

Sau daca preferati forma rotunda, gasiti mai jos o propunere rosie ca focu’ !

Pernuta poate fi un cadou minunat pentru mame, bunici, matusi, prietene pasionate de cusut sau vizite de casa noua!

Dimensiuni aprox latura de 8-9 cm, diametru de 8 cm

Pret 20 ron

Pernute colorate pentru ace